- Mestecanis

Report copyright infringement
March 27, 2016

Lyrics

Cântare munţilor cărunţi,
care cu-a lor creste sprijină cerul
Şi-a lor codri neumblaţi -
tainic leagăn unde ne-am născut.

Drum care suie - în munţi cărăruie
Drum ce aleargă, sub brazi şi prin iarbă
Dus în sus, spre Soare-apus,
Ce urcă pieptiş, in Mestecăniş.

În ceţuri ascuns şi-ades nepătruns
Din vale, din râpă spre vârful în pâclă
Spre Miazăzi, drum cu stihii
Ce fuge pieziş, in Mestecăniş.

Mestecăniş, de strajă-n inima Bucovinei
Mestecăniş, din vremuri de demult
Mestecăniş, acum vin către tine,
Mestecăniş, chemarea ta eu o aud!

Trunchi prăvălit, de vreme scobit
În drum astrucat, de ape cărat
Te-opreşte din cale la Soare-răsare
Zăbavă-n desiş, in Mestecăniş.

Un drum cu năluci pe care s-apuci
În munte s-ajungi, în neguri adânci
Departe-departe, la Miază-noapte
Drumuri-cruciş... în Mestecănis.

Show moreShow less